Land Rover Defender realizat handmade, printr-un proiect la care s-a calculat in decursul a 3 luni dupa original si pentru care s-au adunat in final peste 2 000 ore de munca. Totul a fost construit manual, la o scara de 1:2 si pastrandu-se 90% dupa original.
Pare simplu la prima vedere, dar cei care gandesc si cunosc, sunt constienti ca pentru realizarea unui astfel de proiect trebuie cunoscute enorm de multe detalii. Sunt acele detalii tehnice, care intr-un final, sa duca la constructie ce trebuie sa respecte in amanunt absolut totul.
Cel care a realizat acest proiect si care mai are alte cateva in desfasurare, poate fi considerat un adevarat pasionat al masinilor si a tot ce se deplaseaza pe roti, inca de tanar. Este din Craiova, numele sau este Marian si am primit acordul lui sa pot scrie acest articol auto.
Nu este o persoana careia-i place sa se laude, tot ce face este facut din pasiune, iar cei care-l cunosc indeaproape stiu ca ceea ce face este unic in mare parte. Este un bun cunoscator al desenului tehnic, stie ce inseamna domeniul auto si preocuparea sa, in mare parte, este dedicata pasiunilor sale.
Ca prima dovada a celor scrise, a fost proiectul de diploma atunci cand a terminat liceul N. Titulescu in anul 1987. Cele cateva imagini realizate la acea vreme, afiseaza un Oltcit realizat la o scara de 1:8, unde se observa in mare masura faptul ca a fost construit respectand toate amanuntele.
Nu exista o calitate buna a imaginilor, aparatele de fotografiat uzuale ale acelor ani, realizau doar poze alb/negru. Ce trebuie mentionat este faptul ca directorul din acea vreme a insistat ca acest proiect sa ramana la loc de cinste in cadrul liceului. Avea si de ce, fiindca nu existase altcineva care sa fi facut un astfel de proiect cu care liceul sa se mandreasca. Alaturi de acesta, au mai fost realizate si alte astfel de proiecte in miniatura, un Mercedes Benz si o Dacia 1300.
Acum, dupa aceasta introducere, care consider ca era necesara, cateva randuri despre subiectul acestui articol, care apare si in doua filmari pe canal Youtube BlogRulote si care pot fi urmarite printr-un click pe:
– episodul 1
– episodul 2
Land Rover Defender realizat handmade
Acest proiect a avut ca si timp de realizare 3 luni, asa cum am scris. A urmat construirea de la zero, plecandu-se de la o structura de profil tubular, cu o suspensie fata de la un ATV, cea de pe spate avand un grup diferential de BMW modificat pentru ca rotile sa ruleze independent.
Caracteristici Land Rover Defender handmade:
– lungime 230 cm;
– latime 115 cm;
– inaltime 135 cm;
– greutate aprox. 350 kg;
Intreaga caroserie, cu alte cuvinte, toate elementele, au fost realizate manual, din foi de tabla care a fost create dupa cum reiese din proiect. Parbrizul si geamurile taiate din geam plexiglas folosite la rulote, prin ajutorul celui care detine blogrulote.ro. Farurile care apar la acest proiect handmade sunt de BMW, iar lampile fata/spate sunt de tipul celor de remorca, toate cu lumini pe led pentru un consum cat mai mic.
Interiorul, constand in scaune modificate dintr-un Hyundai Tucson si tot ce este in habitaclu, este creat cat mai aproape de modelul original. Volanul, unul sport, este unul dintre cele folosite pe vremuri la unele modele Dacia.
Pentru motor a fost folosit unul Yamaha pe benzina in 2 timpi de 50 cm³, o cutie automata cu variator de la un ATV. Pentru a creste puterea si de a micsora viteza de deplasare s-a montat un reductor intre motor si diferential, viteza maxima fiind cea de 40 km/h. Consumul este de 1%/ora.
Tot de la respectivul ATV s-a folosit suspensia fata-spate, cu sistemul de franare, fata cu tambur, spate cu disc, si s-au adaptat telescoape pe gaz si arcuri elicoidale. Jante folosite sunt cele de la ATV si sunt pe 8 inch.
Acest mini Land Rover Defender realizat handmade poate fi vazut in curtea unui service auto din Craiova, aceasta unitate service fiind cea care l-a achizitionat pentru a-si face reclama.
Trebuie cunoscut ca exista in lucru in momentul de fata alte doua proiecte folosind aceeasi scara de 1:2, un Range Rover Evoque si un Ford Fiesta WRC. Cu siguranta, cand vor fi finalizate, aceste proiecte vor apare in acest site dedicat domeniului auto si pe Canal Youtube BlogRulote.
Exista si un alt proiect care l-a dus la indeplinire in urma cu 5 ani, prin modificarea unui autoturism Citroen AX din 1990, un model care initial a avut 4 usi, in ceea ce se observa in aceste imagini de mai jos.
Exista si un mic videoclip, dar care nu a fost filmat la modul profesional.
Urmareste categoria de Marci Auto
Articol postat in 2022 si reactualizat in 2023!
[democracy id=”13″]